Bine ați venit!
Ne bucurăm să vă avem oaspeți și ne dorim să găsiți cât mai multe produse pe placul dumneavoastră.
Mă numesc Lidia Enyedi și împreună cu soțul meu, Mihail, am creat ''Royally Made'' din dorința de a oferi mai mult decât un produs, de a oferi o stare pe care poate unii au uitat-o de mult: tihna.
Ne dorim ca măcar pentru câteva momente, când citiți descrierea unui produs, când vă delectați în ambianța dată de o lumânare, de un parfumant de cameră, când simțiți aroma unui ceai, să o faceți în tihnă, să vă bucurați de momentul pe care îl trăiți și să vă fie încântate toate simțurile.
Țelul nostru este de a crea produse de calitate, artizanale, deosebite, pe care să le folosiți cu plăcere sau să le dăruiți cu drag.
Sperăm ca din imaginația noastră și marea noastră pasiune, să vă transmitem bucuria pe care o resimțim lucrând împreună în armonie în colțișorul nostru de poveste, atelierul, și să descoperiți că în viața aceasta, adeseori agitată, putem făuri un moment de tihnă și relaxare în casele noastre.
De ce să alegeți lumânările noastre?
Pentru că scopul nostru este satisfacția dumnavoastră. Ne dorim ca produsele pe care vi le oferim să vă fie de folos și să facă din ceea ce poate fi o zi banală sau stresantă, o oază de liniște, recreere și inspirație. Sunetele liniștitoare date de arderea fitilelor de lemn împreună cu lumina caldă și aromele îmbietoare fac din simpla aprindere a unei lumânări un festin pentru toate simțurile. De aceea am ales materie primă de cea mai înaltă calitate și am realizat produsele cu mult drag. Lumânările noastre: -nu conțin parafină -sunt create din ceară naturală din boabe de soia eco -au fitile de lemn -sunt înmiresmate cu parfumante fine și calitative -sunt realizate manual!
Comparare
Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.
A fost adaugat la favorite!